Unele drumuri s-au atins în mod invizibil, de mii de ori, pe marginea unei vieți pe care nu am recunoscut-o…
M-am încăpățânat, ce-i drept, să nu le văd. De ce? Pentru că mă speriau profunzimea lor.
Știi… am descoperit, în veșnica mea căutare de sine, că în simplitate, dacă ajung cu adevărat, nu mai am nevoie de nimeni. Desigur, mereu vor fi în jurul meu oameni apropiați și foarte apropiați, pe care îi voi iubi mereu, care mă vor încânta cu prezența lor, dar nu voi avea nevoie de ei pentru împlinire, ci pentru completarea ei.
Simplitatea, cum să-ți explic, e acel loc în care nu ai cum să ajungi fără durere. E imposibil. Cine zice că în simplitate e ușor, de fapt, nu a trăit-o.
Colți, sulițe ascunse, gheare parșive, măști perverse, muuulte, prea multe întrebări fără răspuns.
Am citit zeci de cărți și eseuri despre regăsire, relații, atașamente, terapii, iar setea de cunoaștere nu este despre a demonstra, ci despre a mă afla.
Da, în continuare rămân o fire încăpățânată și ambițioasă în același timp. Așa cum mulți ani am depășit barometrul suferinței și fericirii în același timp, acum traiectoria se schimbă. Vreau să aflu despre mine și să-mi ating, dacă este posibil, nivelul maxim de profunzime emoțională și de liniște.
Mulți ani am afirmat că oamenii nu se pot schimba, însă m-am înșelat, pentru că eu am făcut-o. M-am schimbat într-un mod miraculos, datorită alegerilor extrem de grele pe care le-am făcut și care m-au ars pe interior.
Schimbările lasă urme, desigur. Ce foc arde și nu lasă cicatrici?
Multe drumuri s-au atins în mod invizibil și am înțeles, de fapt, că drumul care mă speria e drumul care mă construiește.
Așa că am ales…și am alergat spre mine!
Unele drumuri s-au atins în mod invizibil, de mii de ori, pe marginea unei vieți pe care nu am recunoscut-o…
M-am încăpățânat, ce-i drept, să nu le văd. De ce? Pentru că mă speriau profunzimea lor.
Știi… am descoperit, în veșnica mea căutare de sine, că în simplitate, dacă ajung cu adevărat, nu mai am nevoie de nimeni. Desigur, mereu vor fi în jurul meu oameni apropiați și foarte apropiați, pe care îi voi iubi mereu, care mă vor încânta cu prezența lor, dar nu voi avea nevoie de ei pentru împlinire, ci pentru completarea ei.
Simplitatea, cum să-ți explic, e acel loc în care nu ai cum să ajungi fără durere. E imposibil. Cine zice că în simplitate e ușor, de fapt, nu a trăit-o.
Colți, sulițe ascunse, gheare parșive, măști perverse, muuulte, prea multe întrebări fără răspuns.
Am citit zeci de cărți și eseuri despre regăsire, relații, atașamente, terapii, iar setea de cunoaștere nu este despre a demonstra, ci despre a mă afla.
Da, în continuare rămân o fire încăpățânată și ambițioasă în același timp. Așa cum mulți ani am depășit barometrul suferinței și fericirii în același timp, acum traiectoria se schimbă. Vreau să aflu despre mine și să-mi ating, dacă este posibil, nivelul maxim de profunzime emoțională și de liniște.
Mulți ani am afirmat că oamenii nu se pot schimba, însă m-am înșelat, pentru că eu am făcut-o. M-am schimbat într-un mod miraculos, datorită alegerilor extrem de grele pe care le-am făcut și care m-au ars pe interior.
Schimbările lasă urme, desigur. Ce foc arde și nu lasă cicatrici?
Multe drumuri s-au atins în mod invizibil și am înțeles, de fapt, că drumul care mă speria e drumul care mă construiește.
Așa că am ales… și am alergat spre mine!
