I-am răspuns cu sinceritate:

„Nu vreau să fiu puternică, am impresia că această haină nu mi se potrivește. Eu, cu sensibilitatea mea, îmi sunt de ajuns. În schimb, prefer libertatea, independența și să-mi las feminitatea să mă descrie. Îmi place să călătoresc, să dansez, să port rochii diafane, pantaloni mulați și să cunosc oameni inteligenți, de la care am ce învăța. Sunt sensibilă și mă emoționez repede; cum aș putea să fiu puternică? Și, mai ales, de ce trebuie să fiu așa?

Puterea unei femei există, așa-i, în momentele de procreare. Așa ne-am născut: să putem suporta dureri fizice, dar nu și pe cele morale.

Sunt o femeie vehementă, capricioasă și erotică – nu orice bărbat mă poate suporta. Știu să fiu și săracă, dar și bogată. Port și rochii scumpe, dar nu ezit să plantez flori sau să gătesc în ceva lejer.

Adevărata putere a femeii? Merge la coafor, face sport, citește, iubește, este caldă, zâmbitoare, gătește.

Eu, când devin puternică și îmi înlătur sensibilitatea, simt că mă urâțesc și că încep să semăn mai mult cu cel care lipsește.”

– Cine este femeia puternică? îl întreb, după ce iau o gură de vin.

– Cine? întreabă curiosul…

„Imaginează-ți o floare nemuritoare. Cândva, parfumul, candoarea și puritatea ei au existat. După mult timp, i s-au întărit tulpinile, petalele și frunzele. Se apără de timp și devine bățoasă, ca să-i poată rezista. E frumoasă, dar nu mai strălucește asemenea unei frezii proaspăt udate…”

Puterea unei femei nu constă în câte lacrimi împiedică sau câte lupte normale vieții trebuie să ducă, ci în emoția pe care reușește să și-o îmbrățișeze.